Reverberating thoughts

locul (pătratului) perfect în timp şi spaţiu

2011-12-16T00:41:00.001+02:00

25 e un numărfrumos, aproape imaginar. Ca şi cum l-ai ţinut minte dintr-un vis şi-apoi l-aispus tuturor înainte de micul-dejun, uitând pâinea în toaster. Un număr cerămâne pe buze şi după ce sorbi cafeaua. Chiar şi după paharul de vin de dupăun dejun leneş, dintr-o duminică ploioasă, ascultând voci abrazive pe fundal. Ce-miplace cel mai şi cel mai mult la el e că îţi dă un aer de om cu preocupări maipuţin boeme. Acum pare în regulă să te uiţi la un meci de fotbal şi să cumperibilete la un concert de la capătul lumii, să dai sfaturi de viaţă altora, sămănânci mai des în oraş, să refuzi ieşirile plicticoase spunând că ai treabă,să un mai tolerezi cerşetorii şi să te mândreşti că eşti într-un fel anume. Pareceva obişnuit să ai instinctele mai scuţite, fie ele sexuale, materne, desupravieţuire. Şi să discuţi despre un buget suedez. Şi-mi mai place că 25 m-a învăţatcă nimeni nu este foarte amabil fără să aibă un scop precis, şi să mă trezescla 7 am fără să apăs snooze, să mă bucur de nopţi, să uit şi să accept căsubconştientul meu a vrut asta, să nu mai simt absenţe şi să contabilizezprezenţe, să fiu tolerantă cu trecutul şi exigentă cu clipa de faţă, să porttocuri, să resping apeluri când nu vreau să vorbesc, să dau mesaje când măgândesc la cineva, să beau 2 l de apă pe zi şi să renunţ la identităţilevirtuale răsfirate în eter. În plus, aş putea spune că nu mi-a luat chiar atâtde mult să realizez că nu-mi plac oamenii mofturoşi, deciziile luate prea târziu,temperaturile foarte înalte, emisiunile de genul Vocea României, eterniinemulţumiţi, complicaţiile sentimentale, mâncarea reîncălzită, să merg cu autobuzul,culoarea roz, pepenele galben, vasele lăsate în chiuvetă, să şofez, să dauexplicaţii, windows 7.

pătrate perfecte

2011-12-11T22:08:00.000+02:00

mi-e mai uşor săpun oamenii în ecuaţii, astfel încât să ajung la un rezultat, deşi ştiu călucrurile se aşează altfel când le îmbraci în forme geometrice. de exemplu, încâteva zile, lumea mea va lua forma deloc fantezistă a unui pătrat. dar aşasunt eu, un pic altfel şi prefer să mă gândesc că nu e doar un număr înmulţit cuel însuşi. e chiar faţa unei alte lumi. faţa impecabilă a unui cub aproapeperfect.

eclipsă de inimă plină

2011-12-08T23:23:00.000+02:00

îţi ştiam toate gândurile, toate mişcările, toate uitările, toate perechile de jeanşi, cămăşile bleu, perechile de căşti, privirile somnoroase şi gurile de cafea băute din cana mea, pe furiş, până când, într-o dimineaţă, având toate astea în minte, am uitat să fixez ceasul. aşa, m-am trezit prinsă într-un cadran nocturn, când afară ar fi trebuit să troneze un soare cu dinţi, fără cafea şi cu o listă lungă de notiţe ce nu mi-au folosit la nimic.

nu cred în suflete neviciate

2011-12-08T20:38:00.000+02:00

ar fi prea simplu ca perfecţiunea să fie înghesuită într-un bulgăre de lut.

dragostea şosetelor desperecheate

2011-12-05T21:51:00.000+02:00

it's a terrible love.

textile

2011-11-28T20:34:00.004+02:00

sunt pânzeneţesute de păianjeni.
pânze ce ne-mbracă trupurile atunci când culegem de pe noptierăgândurile, telefonul şi alte nimicuri, ezitând – desigur – să bem apa din paharul de lângă,de frica urmelor ce le-am lăsa altundeva decât pe piele.
sunt pânze pe care ledestrămăm ca-ntr-o joacă.
tragem de iţe căutând goliciunea sufletelor şi locurileîn care ni s-ar putea ascunde şoaptele.
un fir alb, unul negru, unul albastru. altulla nimereală. încă unul alb. încă unul albastru.
în felul ăsta aş desfiraîntreaga lumea ce ţi-am imaginat-o, până când ar rămâne un gol.
apoi, l-aş umple cu ecouri.

cosmic dilemma

2011-11-18T12:19:00.001+02:00

îmi mai amintesc puține lucruri din camera albastră, iar fiecare dintre ele e atât de nesemnificativ, de mărunt. ca vârful unui creion perfect ascuțit de o mână răbdătoare. tot așa, ca pe creioanele astea, amintirile albastrui le țin departe de orice gest le-ar strivi perfecțiunea, să-mi rămână neatinse și neîntinate. să pot scrie cu ele povești, să desenez urâtul frumos. ah, desigur că nu fac asta niciodată, doar îmi place să știu că o pot face. și tot așa privesc spre everestul din cărbune gândindu-mă că dacă pe mine ar sta scris ceva, n-aș mai avea pofta asta de explorat foi și .txt-uri, de liniștea unui zâmbet de demult, de mâini mirosind a portocale și charon, de căni cu earl gray, lapte și mereu prea mult zahăr pentru gustul meu de fată care stă departe de dulcegării.

târgul de vechituri

2011-11-09T12:43:00.000+02:00

nici nu ştii ce ai lăsa în spate. multe nimicuri, unele păstrate de drag, altele rămase de la alţii. toate întinse în soarele flămând de noiembrie şi praful trotuarelor reci. înghesuite. stau obstacol în faţa paşilor grăbiţi care, din cand în când, îşi încetinesc ritmul să mai privească câte o poveste de demult.

champagne supernova

2011-11-03T00:16:00.000+02:00

mă gândeam că am avea nevoie de un set de reguli care să ne fie citite de un prieten neutru, dar noi nu am avut niciodată în comun oameni, ci mai degrabă absenţa lor. stăm, din când în când, printre stârvuri şi-aşteptăm revelaţia trecutului ce ne leagă la mâini, la ochi, de picioare. dar lucrurile nu-s ceea ce par a fi, nu? iar inimiile frânte au destinaţii bizare pe care tu nu le vei şti niciodată pentru că nu-ţi place Kumm. aşa că, în spatele liniilor trase, mă simt ca într-un penitenciar. îmi ispăşesc pedeapsa cu vinovăţia înecată-n cearcăne şi unghii roase-n neştire. îmi sprijin tâmplele de barele reci, numărând pe degete greşelile ce-au devenit poveşti şi viceversa. şi la fiecare număr prim, îmi amintesc că nu-l ştii nici pe Noel.

vizuina virtuală

2011-11-01T00:32:00.001+02:00

trăiesc cu graţie unul din momentele acelea în care mă lupt cu indiferenţele. ale mele, ale altora. e un "whatever" care ne guvernează dimineţile, serile şi, mai ales, nopţile. inclusiv pe cele albe. ale mele şi ale atâtor altora. n-am răbdare, gânduri alese, cuvinte potrivite, priviri ispititoare pe sub gene rimelate, haine frumoase şi pixuri când trebuie să scriu după dictare ca un elev cuminte, silitor şi murdar de cerneala albastră pe mâini. nu mă mai întristez când devin invizibilă, când mi se dau cu până la 6 ani mai puţin, când - fix de asta - nu sunt luată în serios, când glumele-mi nu sunt înţelese, când e frig, când nu înţeleg nici eu glumele altora, când sper şi se duce totul naibii, când dau de cântece triste pe youtubewinamptelefonfacebook, când nu pot citi în tramvai din cauza zgomotului, când oamenii scuipă pe stradă în faţa mea, când nu primesc telefonsmsmailscrisori aşa cum mi se promisese, când n-am cu cine să vorbesc despre nimicuri pentru că-s prea mărunte să deranjezi cu ele prietenii a căror timp e mereu preţios şi ireversibil. din inerţie, las lucrurile să-şi urmeze cursul fără să mă contrazic, să dau reply, să dau next, să apăs call, să dau enter, să plâng, să râd, să google it, să închid radio-ul după 6pm, să citesc cărţi în loc de telegraph şi rolling stone magazine, să beau laptecaldcumiere când nu pot să dorm.

Femeia de pradă

2011-10-24T23:35:00.000+03:00

De nicăieriapare. Semeaţă, cu flăcări în priviri şi mii de ace în cuvintele puţine,aruncate ca din întâmplare. Ea-l cunoaşte mai bine şi trebuie să ţi-o spună peun ton nonşalant, amintind de ceva al lor, o amintire nu foarte îndepărtată. Îieste duios tonul când îi vorbeşte. Tu, în ecuaţie, nici nu exişti. Răceala uneipriviri, indiferenţa unui gest cu mâna, tonul glacial şi zidul ridicat în celmult o nanosecundă între tine şi el. Le conştientizezi şi n-ai scut pentru bătăliaasta, n-ai cum să invadezi un teritoriu fără arma indolenţei. Aşa că o laşi sădomine câmpul de luptă, să-şi soarbă victoria din paharul lui, să sfâşie, să zgârie,să nimicească. Şi-apoi să încânte lumea cu povestea ei despre beligeranta-idragoste. Tu te retragi şi laşi totul pradă întâmplării. Ale tale şi-ale lui. Pentrucă frânghiile alea ce v-aduc în acelaşi loc, în acelaşi timp, nu le poţicontrola nici tu, nici el si, mai ales, nici ea.

revenirea

2011-10-18T00:40:00.000+03:00

sunt oameni care, după ce ies din lumea ta lăsându-te prins de colţii furio-decepţiei şi indignării, au un fel de a reveni demn de continuările filmelor de box office, în care actorul din rolul principal e jucat de un alt star american, unul şi mai arogant cu şi cu mai puţin talent, dar care seamănă cu cel dintâi. şi, mereu, în primele 15 minute, simţi că te sufoci de emoţie, iar tot ce-ţi doreşti este să fie altfel finalul.

evident că e acelaşi mereu.

11

2011-10-13T21:49:00.001+03:00

nu mai ştiu cum se cheamă starea asta în care ceva apasă pe piept şi, in acelaşi timp, împrăştie mintea înspre o sută de gânduri incongruente. mă pricep atât de bine să găsesc puncte comune, coincidenţe şi legături de tot felul, însă lor nu le găsesc nicio asemănare, iar încercarea de a le potrivi cumva, după o regulă anume, mă oboseşte atât de mult, încât nu mai ştiu când încep să le înnod unele de altele şi când, plângând, le sfăşii membranele cu regulile mele desuete şi aproape absurde de a le da un rost. mi-ai înţelege fixaţia şi m-ai condamna mai puţin dacă, măcar o dată, ai încerca să repari un lucru stricat fără să ai vreo unealtă în jur. cam ca atunci când încerci să-ţi dregi sufletul cu oameni frumoşi şi alcool, dar n-ai sorţi de izbândă. cu gândurile astea e aceeaşi poveste. stau să le repar cu minuţiozitatea unui ceasornicar, dar la final constat că sunt defecte şi nu mai pot face parte din mecanismul şi aşa şubred.

Somebody That I Used To Know

2011-10-09T20:55:00.000+03:00

E aproape ridicol cât de reală e, chiar şi cu rolurile inversate.

Time is the same

2011-10-07T11:43:00.000+03:00

Relaţia mea cuceasul e tumultoasă. Mă declar a lui în fiecare dimineaţă când îl aşez pe mână şi îl înşel, ca orice femeie cu orgoliul rănit, atunci când nu îmi oferăsuficient. Refuz să fixez ora exactă, reducându-l la tăcere. E cât vreau eu săfie, fără ticăieli inutile. 8 în loc de 11. 3 în loc de 10. Fac nazuri alteori şi vreau atenţie, iaratunci port ceasul fără baterie, pe care-l afişez nestânjenită în faţaprivirilor contemplative. „Ce drăguţ, ce bine se se potriveşte mâinii tale albăca neaua, sunteţi făcuţi unul pentru altul!”. El, al meu. Când mă dezamăgeştearătându-mi că, de fapt, eu îi aparţin, aleg ora Franţei şi afişez nonşalanţaunei parizience. Ne certăm pe nopţi şi pe dimineţi. Pe stat la birou mai multdecât trebuie, pe întârzieri şi trafic. Îl urăsc, dar nu ştiu cum se face că fără el nimic din mine nuare sens.

aspirin

2011-10-06T22:47:00.000+03:00

adventures end up with headaches
the floor gives in too lace
smooth talks lie undressed
pillows curved
one scanty bed
and too much laughter
mirrors stay covered when we've got shady eyes
to look at
we pause concern, we pause hate
and rise the bet

am uitat să..

2011-09-29T21:45:00.001+03:00

oamenii îşi fac liste cu lucruri de ţinut minte. şi eu aşterneam, uneori, pe foi rupte din agende diverse lucruri, doar ca apoi să pierd listele, iar agendele jumulite de foi să-mi devină urâcioase, precum picioarele dezgolite în zile cu bătăi de vânt furioase. aşa că uit mereu câte ceva şi am nopţi cu vise tumultoase în care mă chinui să-mi amintesc un nume, un chip, un task, o broşă, un cântec. azi, uitările mi-au stat deasupra părului ciufulit ca un nor adams-ian. tot îmi amintea şi iar îmi aminteam ce uitasem. chiar şi acum mi-am amintit că trebuia să fiu undeva la 22.00. e 21.38. am uitat

de concertul urma
să-mi pun eşarfa la gât
să dau un sms cu lamulţianişispercăeştibine
să mă opresc la mega pentru apă, waffels, iaurturi şi alte bunătăţuri de ţinut pe-acasă
să nu ignor diverse, diverşi
să mănânc de dimineaţă. nimic nou aici.
să schimb agendele
să aranjez postitsurile pe care notez taskurile de la birou
îmi iau cafeaua la pachet
să nu te caut
să mă bucur de faptul că vine finalul de săptămână
de comicsurile zilei
de cartea pe care vroiam să o cumpăr
de weekend

de acum o să fac lista cu tot ce uit. să-mi repar greşelile. mai ales când greşesc faţă de mine.

să vorbim despre clovni

2011-09-19T22:09:00.002+03:00

cu mâna-ntinsă stau, fluturând-o a revenire. şi ochii îmi sclipesc a reverie. parcă sunt dintr-un film alb-negru. sau dintr-o carte. una de benzi desenate probabil, căci îmi simt inima ca de carton umezit de ploi şi de lacrimile unui charlot cu jobenul rupt. să vorbim despre clovni, spun. şi mai scot o ţigară din pachetul aruncat între maşina de scris şi teancul de idei printate. dar numai bine închei fraza şi-mi dau seama că nu a mai rămas nimic de zis.

a case of him

2011-09-14T01:42:00.001+03:00

uite cum se deşiră agăţându-se de amănunte, bătăi de taste şi cuvinte ce par absolut ridicole când sunt abreviate din lipsă de timp sau de tastatură ergonomică. toate, însă, se potrivesc la fix scenariului deja scris şi pus la păstrare în sertar. ultimul de jos.

întâmplările de dinainte şi gândurile de după rămân la stadiul de ifose. iar ce nu e moft, e închipuire pură. un exerciţiu de imaginaţie care, mai târziu, e încolţită de puncte mărunte ce-au migrat de pe ecranul telefonului căruia nu i-a desluşit încă numărul.

conversation 16

2011-08-20T00:36:00.001+03:00

şi mi-aş tatua cuvintele din piesa asta pe spate. să mi le citească cineva înainte de culcare.

special needs

2011-08-20T00:35:00.000+03:00

despre cum iubirea mea boemă şi-a găsit limitele printr-o grădina englezească. alergând printre trandafiri sălbatici, mereu atentă să nu alunece în vizuini, nu aş şti cum să scriu. mai bine aş desface pachetul de cărţi şi le-aş alinia pe culori, apoi pe semne. aş inventa nişte reguli anume, astfel încât să îmi iasă lucrurile perfect atunci când le întorc cu faţa spre cer. aş inventa vrăji să îmi aflu povestea de la un juvete pus pe glume. aş râde nesătul doar ca să îi fac impresie bună, în timp ce o damă m-ar atenţiona subtil să-mi văd de-ale mele - ah, bărbaţii, dragă. într-un final s-ar aduna nenumărate puncte de reper pentru a-mi desena o hartă către viitorul apropiat, atât de apropiat încât, în pauzele din winamp, să îi simt respiraţia pe claviculă. a apărut din neant şi stă rezemat de mine, aşteaptând să las jocul ăsta pentru un altul căruia el îi face regulile, în timp ce eu privesc de pe margine, rugându-mă ca măcar shuffle-ul să aibă milă de confuziile mele.

brave new morning

2011-08-13T00:21:00.000+03:00

aşa s-au aşezat lucrurile. nimic forţat, nimic premeditat. ca şi în trecut, ne înghesuim visele prin buzunare şi cutii de pantofi, iar seara, cu mâna pe întrerupător, ne întrebăm cum ne va fi dimineaţa şi cine va apăsa on pe cafetieră. privesc cum stau toate în rânduiala ce le-am imprimat-o la facerea lumii şi a dragostei. paharul de apă demineralizată pe noptieră, cămaşa călcată pe umeraş, laptop-ul în hibernare, pda-ul la încărcat şi toată dragostea corporatistă de la 9 la 11 pm. apoi, linişte, obscuritate, silent mode-uri. mi se plimbă prin trup 999 de tăceri, câte una pentru fiecare gând ce-mi albeşte somnul. şi ştiu că dacă dimineaţa mă trezesc pe aceeaşi jumătate de pat, nimic din decorul ăsta n-are rost. au spus-o alţii înaintea mea.

break the night with colours

2011-08-09T23:17:00.002+03:00

în fiecare noapte mi se pare că plouă.
aud curgând umbre negre pe pereţii albi. e atât de mult zgomot, de parcă toţi pălărierii nebuni s-au mutat în sertarul meu cu post-its-uri, creioane, hârtii şi timbre, iar acum scriu scrisori celor de dincolo de oglinzi.
mă trezesc aşteptând să se termine sarabanda, dar întotdeauna decorul monocrom devine din ce în ce mai prietenos, iar eu adorm la loc, uitând de câte culori ar trebuie să fie panglicile pălăriilor lor.

absenţele sunt triunghiuri congruente

2011-08-05T22:34:00.000+03:00

n-am avut de îndurat niciodată atâta linişte ca în vara asta. oameni scurşi pe trotuare. sticle de apă minerală uitate deschise. piramide de cărţi citite pe jumătate - ah ce om incomplet sunt. rochii vaporoase şi umeri trandafirii. poveşti reciclate, auzite direct din receptorul telefonului. sau, mai nou, de pe zidul înălţat virtual, în jurul căruia ne învărtim întreaga zi, ca într-un turn de fildeş. pahare doar pe jumătate băute la terase pretenţioase, în prea puţină tihnă. zgomotele uzuale ale verii, dincolo de ceea ce ascult - aproape mecanic - în căşti. sirene, râsete exarcerbate, declaraţii şi chemări. câini lătrând. vara asta e ca o problemă de geometrie a cărei rezolvare tine de o bisectoare. când între dimineţi cu astrud gilberto şi seri cu thom yorke, te regăseşti echidistant de tot e în jur.

sâmburi

2011-07-28T22:55:00.002+03:00

s-au strâns în cerul gurii
cuvinte şi alte minuni nerostite
doar gândite pe furis, pe vârf de limbă
şi cu gust dulceag
de unde atâta amar? - te întreb printre dinţi
şi scuip
ce-a rămas din realitatea asta
cu gust de fragă
scuip
şi roşu şi cald
ce-mi zgârie obrazul pe-afară
inunându-mi mie vorbele ca nesperate ploi
ţie spălându-ţi umerii goi

Play

2011-06-17T23:23:00.000+03:00

TheSexist mi-au adresat invitaţia de a scrie despre preludiu. Dincolo de draperii şi aşternuturi, a ieşit asta:

Imaginaţiei nu îi lipseşte antrenamentul. Sunt pahare cu urme de ruj şi îndeajuns de multe haine împrăştiate prin încăpere, încât noi să părem a fi mai puţin fixaţi în concret. Frânturi de poveşti ale căror final incită se lasă ascultate îndelung. Inimile frânează alte trăiri ce nu ţin de clipa asta.

Se presupune că regulile jocului sunt deja ştiute – şi de el, şi de ea, şi de mine, şi de tine. Aşadar, ne grăbim să-l finalizăm, simţind de departe puseurile victoriei. Și pierdem, chiar dacă, de sub ploape, pupilele relevă culmi halucinante, înecate în sudori cu iz dulceag.

Ne lipsim de magnetismul unor atingeri pe trupurile spasmodice, învăluite de privirea lascivă a celuilalt. Pierdem strălucirea de supernova a pielii ce se vrea mângâiate cu lentoare.

Continuare aici.

De cealaltă parte

2011-06-14T21:19:00.002+03:00

Am adunat zeci defotografii vechi încercând să găsesc prin ele urme de gânduri şi idei. Poateastfel, într-un final, voi găsi emoţiiletrăiriledecepţiileiubirile alteia. M-ar întregi.

puzzlement

2011-06-12T13:34:00.002+03:00

the rest of the world admits the whirling
each and every spring

fears shaped like shperes -
all so mundane
under the starry rain
brave souls were put in frame
we've changed the heart lokcs
but, yet again, it's all in vain
like nine pins facing hurricanes
and silk strings holding planes

Mie nu-mi plac decât umbrelele altora

2011-05-19T23:19:00.000+03:00

Aproape sfidător mi se pare mersul pe jos, cu gândurileînghesuite între tâmple, palme şi pantofi. Mai ales când plouă şi n-ai răbdares-aştepţi în faţa unei cafenele pline de curioşi şi îndrăgostiţi ce-mpart o sticlăde apă plată şi-o cafea lungită cu lapte. Când maşinile sunt oricum, doar galbene nu. Când frânturi dinfiecare plutesc pe străzi, între ţigări fumate pe jumătate şi ofertele de laMega Image. Când inimile unora bat sincronic şi mâinile lor împart acelaşi tremur pe trotuarelelichefiate. Când, apăraţi de scuturi inestetice din plastic chinezesc, ceilalţi ajung la destinaţie fără închipuiri şi ezitări şi aripi crescute subit.

Femeia din fotografie

2011-05-16T20:33:00.000+03:00

Conceptul de frumuseţe (pe dinăuntru, pe dinafară) suferă mutaţii considerabile când, pe ecranul prăfuit al laptop-ului, se perindă la un scroll down pe Home Page chipuri străine, lipsite de trivialitatea mâiniloe care se sprijină de bara autobuzului, a paşilor grăbiţi de pe alei, a dermatografului întins pe obraz sau a cămăşilor şifonate, ieşite la prânz cu partenerii de afaceri.

Dubiile legate de acest aspect se înşiruiesc, unul după altul, la fiecare click apăsat cu aplomb. O vezi pe ea. Apoi, pe ea, pe ea, pe ea.

Un amalgam de feminitate dusă pe culmele glamour-ului îţi minimalizează încrederea, atât în propria persoană, cât şi-n oglinda compactă, ascunsă-ntre agende, cărţi de vizită, smartphone, OB-uri, cutii de tic-tac, încărcător, gloss şi cravata lui. Încetezi să mai fii atât timp cât nu te asemeni cu ea.

O priveşti minute în şir cu euforia aceea născută dintr-o doză de admiraţie şi una de invidie. E o Gioconda postmodernistă, operă a unui anonim cu DSLR.

Continuarea aici.

Apple pies and fancy lies

2011-05-02T16:37:00.002+03:00

There are a few things that make my heart turn counterclockwise.

vreau timp

2011-04-06T23:02:00.000+03:00

măcar puţin, cât să-nchid ochii o clipă şi să-mi zboare gândurile tura-vura. apoi, să se-ntoarcă-napoi în cutie. rând pe rând. gând cu gând. să le-admir pe toate aşezate-n diagonală, ba spre stânga, ba spre dreapta. să admir romburi perfecte-n loc de grămezi.

trees bear strange fruit

2011-03-29T23:42:00.000+03:00

aproape că nu mai ştiam câtă poezie e-n winamp-ul meu. atâţia gb de jazz copiaţi în grabă, cu câteva ore înainte de a mă urca într-un tren. oribilă despărţire, un rehersal pentru ce-am avut mai târziu de trudit. şi-acum, după aproape un an, redescopăr emoţiile de-atunci. cu-n timid play mă regăsesc în camera cu pereţi albaştri şi miros de liliac. camera-n care nopţile erau albe, ceaiul negru zăcea in cănile nepereche, se bea vin roşu în pahare de whiskey, se râdea şi se plângea simultan. iar gândurile netrebnice nu pătrundeau in sfera pe diametrul căreia ne perindam noi sâmbetele. era o iubire bizară în camera-n care mereu-mereu se asculta jazz. şi-acum cam tot aşa e.

lumea de după aripa stângă

2011-03-22T14:31:00.002+02:00

tăcerile astea au săpat gropi prin noi
în adâncituri şi luni de noroi
am îngropat cadavrele tăcerilor de ani şi ani,
inundând cu ape zăcute în orbite
şi larve şi palme
şi oameni de negru

şi strânge şi arde
târâşul viermilor prin cavernele cărnoase
legănarea pamântului şi-a trupurilor roase,
migraţia lor dintr-un cuib în altul
de-a lungul cordonului ombilical macerat de ani
şi touşi integru

mi-a fost straină aproape un sfert de veac – 24 de ani din viaţa ei şitoată viaţa mea, şi încă atât de străină încât nu îi ştiu decât numele de dupăcăasătorie. şi mai ştiam că s-a născut cândva prin august. acum am aflat că amurit în decembrie. mi-e suficient. nu i-am împărtăşit niciodată nimic. prin urmare,nici doliul nu are sens. nici vinovăţia de a nu fi incercat înca o dată apropierea.nici lumânarea aprinsă pentru sufletul pe care nu mi-l amintesc deloc şi chipulbine imprimat pe retina mea. nici empatia faţă de cei care o plâng şi care-misunt cel puţin la fel de străini.

ore întregi am încercat să-mi amintesc cum era „contabilitatea” lui sorescu. O femeie care m-a iubit şi o femeie carenu m-a iubit dă zero. se aplică şi-n cazul bunicilor. şi doare nimicul la careajungem mai devreme sau mai tarziu.

Soundtrack: Blackfield-Scars //All that I got left are my precious scars

scarlet letter on the pavement

2011-03-20T22:19:00.001+02:00

clandestine emotions scatter this afternoon
all is miscellaneous around the gray room
the end was written on old school bandboxes
with sharped pen tips
soaked on a dark stranger's lips
there are mascara stained sheets
tousled and ripped
the shadow of hundred embraces still ingraine in a cracked wall
and blinds cease to fall
two silhouette were torn by a broken baldachin
incandescent lights deluge their only dream
lovers voices fade into one precious sound collapsing to the core
and a thousand harlequins laugh behind the door

bitten

2011-03-18T11:34:00.000+02:00

selfish shells reveal selfless hands -
uncountable scars of white hunt one silly bruise
all puzzled and peeved
your eyes get lost in the twilight of a sleeve
all silk, all greed
briefing laughs and anxious fists cast noise aside
magic pills and butterflies erupt
insides disclose, outsides close
pretentious goose bumps
and quotes from dreadful novels
a drama played on a plapitated core
beats and bites have their roles
just point ahead
and curtains will fall

war incarnated in a thought

2011-03-14T17:51:00.002+02:00

bird nests have been loading the sedentariness of trees
since the moon climbed babylon
one thousand years of concern, savage and strange winds
with many skyes impregnated by reflections of the stars they had hidden in dark eyes
all this stilness starved with cold
in one imaginary cript we've been digging
for ages

under the roots that

clouds had colored in sallow and red
like the scratches dented on their inside

shores to lave the sand

2011-03-09T22:25:00.002+02:00

minus one pier makes collapsing seem fair
I walk along clouds acclaiming
the way our worlds reversed
with despair
with rapture
all has been undone
a few stunning circles became air
and on the chequers,
the queen and her pawn
have nothing else left to tear

Some days are made of this

2011-03-06T14:33:00.004+02:00

- red wine and white grapes.
- wearing an outstanding outfit while organizing a bookshelf.
- dark chocolate for unfaithfull lovers.
- lack of pulse.
- having brunch just to feel precious.
- eating disorders of any kind.
- a second glass.
- facing demons at parties.
- not talking.
- smiling to strangers.
- triphopingheart for me without you.
- owls, moonbeams and fairytales.
- honeyless tea and skipping breakfast.
- neverending books.
- austere portraits and fake laughs.
- funky dresses and all that jazz.
- re-re-re-re-re-re-re-re-re-re-re-relistening to a song.
- guilt and belligerance.
- overrated poetry.
- missing moments.
- failing to remember.

Any other day you contemplate what you've got and promise not to let go.

Forgetting is a kind of metamorphism

2011-03-02T22:37:00.001+02:00

I never quest my path, though things go wrong from time to time. Like the song says: "we've got the wrong map, but such a beautiful view". All these missunderstandings, all the rancour and all the stumbles simply pass by. It's my latest fashion: to stay untouched by all matters. I wish for spring, but I still find joy wearing hats and hiding behind a colorful scarf. March looks promising with all the project I develop for my job and myself.

Giving up is still the hardest think. The only help comes from the others. It's easier to accept people make changes than settling in with a new way of living your life. You feel the fragility of a new self and try to adjust with it while thinking of past emotions. But sometimes, there's nothing you could learn from it. It's better to let go in a non-kafkian manner.

Good morning!

2011-02-27T12:37:00.001+02:00

Some mornings are unbearable. Most of them follow nights put on the rack. My mind was on a marathon lately, though I haven't find out the reasons of my insurgence. I slept poorly and all I can think of is writing. Somehow, I miss that. Unlike my subconsciouness, a real .txt file it's quite inhibitory. So, nothing really happens, except for the part I feel guilty about not resting and not doing anything objective. Saturday night I had another battle with my inner voices. The confruntation was again aimlessness. All I could do was leading my mind in other directions, such as the fact that I haven't had a real breakfast since.. I'd say January. The 1th of January, actually. It's been quite a while.

Soundtrack: byron - A peaceful mind

No alarms and no surprises

2011-02-27T00:34:00.000+02:00

Red colored paper hearts

2011-02-25T22:00:00.001+02:00

Hapiness stays right there, on your chest. It's caught up with paper clips, just like the ones that hold up your wings.

Baby...

2011-02-24T22:06:00.000+02:00

you've got honey knees,lids of blast and vodka lips.

Suave sounds, tripping heart

2011-02-23T14:02:00.001+02:00

Heart is a battlefield

2011-02-18T15:27:00.002+02:00

There’salways enough time to wander, but there aren’t many people that would come alongwhenever you call for them.

Leavesfall, hearts break. Ingenuous smiles always look the same.

Yousing and you sing and you sing. Never without being afraid of what you hear.

Artis endless. Still, you’re just made of so little clay.

Fallingin love is so hard when you can easily slip away of others pictures.

Life and a quarter past seven

2011-02-09T15:44:00.003+02:00

Some mornings areheavy. You feel the pressure of a dream that steals life’s scraps – and if itcomes true, what would you do? White curtains and black coffee. Infinite sound beyondthe windows. Sour glasses and melted butter on the counter. Noddy movementaround the room. Is it early? Is it late? Blue stocking and some old dress thatfell from the dressing look appropriate for a confusing day. Another minutelost in front of the computer’s screen trying to reach a meaning for nightlyevents. It’s just in vain when what you dream is somehow congruent with what’shappening to you. Like two triangles that have one side of the same size. But, slumberousone, last night’s adventure is just not that close to your being. Too far gone.It reminds me of a chronicle in which the characters are named after peoplethat you know. You always find similarities.

Sunday's Elegy

2011-02-06T11:58:00.001+02:00

this day lies here
with its spasm, agony and nothingness,
tore capes, invisible laughters
iris unclear

stay
one step aside
admiring fearfully the galanty show
sour waters glance during a despicable row
less pride, extravagant ride

blend, mix and serve

2011-01-31T17:49:00.000+02:00

coincidences which seem detached from a Suede video
pages that make my heart stay still
stamps from time to time
a notebook for foggy evenings and a not so very sharped pencil
the outline of a frienship
the past breathing on my neck every Sunday night
photographs posted on a wall
lyrics for every broken heart
all kind of pastas
laughing whith strangers
incantations in a glass of wine
a bus for the lonely
cinammon, clove and honey
green for the soul
iloveyous while drinking earl grey and eating french toast or, at least, dreaming of this
time spoken without vintage watches
russian heroes from a story once told
a cat and invisible mice
snow for every tuesday night
a midnight conversation (16)

butterflies vs. hurricanes

2011-01-27T22:06:00.003+02:00

this has been a cruel struggle. it's definetly a war trying to keep, in front of the curtains, what should be regarded with greatness, something what strangers could love, a socket built in haste - as any other principle.

but being brave made me feel the space was shrinking. what a pitty! my weapons would only be used with fear.

weak as we were, we had received our inheritance from a third part: an obsolete role of playing the past, the present and a whole world based on our bruises, glances, mornings, stray dogs and violins. but the director's cut made our defeats, one by one, bitter and bitter. remember I was at war!

later, I have been told you used to describe the battlefield to others. the turning point, the lighthouse collapsing, the deserted coast where you embraced your victory, the spleen.

and I tore apart the treaty: to surrender seemed the only option for me.

milk and water on her lips

2011-01-20T15:53:00.001+02:00

one million scratches

she used to fix

turning

insides out

swirls to clouds

and bits to rounds

coffee for sunday laziness

2011-01-09T11:03:00.001+02:00

When you think too much, everything turns to chaos. But today it will be less confusing. I'll reduce my existance to lovely things, bedshaped dreams, magazines, a wonderful book and oranges.

flawless curved lines

2011-01-07T15:18:00.001+02:00

time's apprehension beats my reasonable lies. I used to draw the space I needed in the easiest manner: with my fingers in the air. now, I have my fingers crossed and my air has no color. different angularity. same acute whispers.

by the way, how do you sketch time?

the year of a girl hardly satisfied

2011-01-04T16:38:00.001+02:00

all I want for the next 361 days:
- hands to pull me back from sharp edges
- aliceinwonderland socks and a new zealand white rabbit
- higher mathematics to count all the bare skined mornings
- one hundred and one caterpillars to hide in my stomach
- metal wings that can fly me to beautiful cities
- a magical kettle that purrrrrrrrrrrrs when my coffee is done
- a blackberry ( or a strawberry. or a raspberry. or a cranberry)
- a cocktail made from songs & vodka for every heartache
- books that can make my room smaller and my mind bigger
- bizzare words for unfinished poems
- refreshments for the soul
- strangers whenever I feel strange
- more ways to rule the chaos or viceversa

derived dreams are the sweetest dreams

2010-12-19T23:24:00.001+02:00

nevertheless, clocks lie
different circles make perfect tracks
for thoughts to run astray

people laugh
but don't stir an eyelid
while crossing the street
and passing through desendant's gate
with sharp theeth
and blurry hearts

they all relapse
when wine pours read
at exactly 7 am

me versus life

2010-12-10T16:55:00.000+02:00

Toate poveştile au happy-end.

Trebuie doar să ştii când să pui punct.

mild everything

2010-12-02T12:30:00.000+02:00

instead of words
throw stones at this
white shells, high cliffs

reversing love:
pure for red
sane for lunacy
drift for quacke

after all
it's just a mild heartache
the core, the silence, the past
you can gracious break
just playing a role

heartless december

2010-12-01T13:50:00.000+02:00

empty as a broken egg shell forgotten on the table by lovers who made breakfast. always for two. always with both coffee and tea. I imagine them clumsy, wild harted, with rumpled hair and sharing the same polka dots pyjamas.

once, I planned to draw matrioska dolls on all of the dozen eggs he kept in the fridge.

but that December is gone and I grow older facing a new one every year.

another coffee store

2010-11-25T17:53:00.002+02:00

untold stories hide
on her naked shoulder
the girl drinks coffee
wears beautiful gloves
has a beautiful other

she loves to smoke

and plays with fire

this girl fakes wings

and some confusing dreams

silver lining

2010-11-24T00:19:00.000+02:00

on the other hand, I've always loved lines.
hard lines.
bottom lines.
enemy lines.
lines of curvature.
side-lines.
wrong lines.

judge me less for fragile dreams

2010-11-22T16:49:00.002+02:00

inrooms like these

thelights are dancing

whileyou’re selfishly growing wings

forgettinghow shades cand hold hands

Ibreathe

justlike you do

whithno remorse when lights go off

sojudge me less for fragile dreams
please

1, 2, 3: Think!

2010-11-19T12:10:00.000+02:00

we're birds

2010-11-09T15:00:00.010+02:00

we've educated ourselves on becoming birds
crossing the air and facing rainy eyes
chasing "once upon a times"
dashing through lonely yesterdays
floating on estranged dreams
and humanity's ache for heroes

we're birds when
intuitively
we're visiting the stars, the gods
and when unintentionally we crash
jusr like heroes do
too

Photo: Stash Studio

after the rain

2010-11-04T21:41:00.000+02:00

the astonishment of not being yourself
that's what remains at this hour
after the rain after the rain after the rain
like the dolls that went forgotten in the attick
so soon
that silence became a religion

and they were praying in denial
poor dolls
with birds nests instead of hearts
disturbing one lonely moth
hidden in the pocket of an overcoat

you used to wear every tuesday by the clock
after the rain after the rain after the rain
but downstairs where eyes dare to stare
you clearly notice the unfinished cigarette
on the nightstand
but you can't see no stain of red wine on a black dress

you can't even see mudd on the wayfarer's boots
atfer it rains
you only see the summer's past

nu-i aşa că-i trist să vezi că “Traum” e inclus în traumă?

2010-11-04T17:38:00.002+02:00

sunt cel puţin 10 sfaturi despre cum să devii mai bun, mai interesant, mai deştept, mai atrăgător, mai volubil, mai bun bucătar, mai bun povestitor a tot ce ţi se întâmplă între prânz şi cină, mai popular, mai creativ, etceteraetceteraetcetera.

pe de altă parte, aproape întotdeauna, este o singură vorbă pentru a nu mai oriceverblainfinitiv.

r
e
a
l
i
t
a
t
e

out of order

2010-11-03T20:12:00.004+02:00

the sky should never be the limit. not all of us can grow wings. earth would be a perfect match for everyone who seeks heaven in a raindrop.

equilibrium

2010-11-01T22:13:00.001+02:00

poetry has wicked ways to make one feel unsealed. but in days of kindness, there's always a moment of madness.

soundtrack for thoughts

frumoasa geometrie a muzicii jazz

2010-10-30T00:05:00.003+03:00

bob dylan's 21

2010-10-29T01:39:00.003+03:00

death silenced her pool
the day she died
hovered over
her little toy dogs
but left no trace
of itself
at her
funeral

source

"sunt o Moscovă a durerii" frumoşii înfrânţi

2010-10-28T16:56:00.003+03:00

înca îi mai întreb pe cei din jur câte revelaţii prind contur în urma despărţirilor. unora le cresc aripi de-atâta frământare. la fiecare spasm al sufletului, trupul li se înconvoaie. coastele li se întrepătrund, iar inima le stă uitată într-o cavernă a trupului, străjuită de excrescenţe lungi, evanescente, împrăştiate-nspre cer. şi aşa, se ridică deasupra timpului. plutesc acolo fără a le fi teamă că, la un moment dat, legea gravitaţiei îşi va intra în drepturi - că doar aşa e lumesc. nu? se lasă aplaudaţi de alte suflete maladive a căror unică revelaţie e urletul la luna plină. sunt o Moscovă a durerii frumoşii înfrânţi.

Soundtrack

now do jazz hands and fade away

2010-10-27T11:54:00.006+03:00

no birds on the wire today

I hear someone’s steps onthe sidewalk

fast sounds, crude rhythm

ticking like a heart madefor the tinman

which I bought on sale

too much conventionalism betweenlonely bricks

and yet thoughts dissolve ina scream

red shoes are for blue hearts

2010-10-27T00:02:00.002+03:00

there's lipstick on your dreams, my darling
it grows wider day by day
and soon
so soon, my darling
that pale shade will draw you
cave by cave
so you'll hardly fray

step by step, you will feel cloudy
all the roads have ends, you'd say
and tacky ones are made for two
some tie their hands
with spider webs
some turn around and pray

but you, you my darling
have the strength of babylon
while wearing red
and stonedly play

there's only Alice

2010-10-25T23:02:00.001+03:00

the caterpillar was right. my lack of courage to face the wild created this void between me and everything else. with the help of a white rabbit, of course. since I first got astray, all the stars seemed estranged and pretty much deranged. there were no strings to pull myself back through the glass / or through his eyes/ to abbreviate the meanings of every little thing surrounding me and the definitions of the gestures I refused to share. or the dreams I once pretended to have. oh low dreams of common sense. like the smiles I gave for the social conduct. it's simply madness and only a reduction to absurdity can fix it.
IT, not me.

natural course

2010-10-24T23:29:00.001+03:00

chaotic shadowgraphs grin
all togheter
so they shine and
so they fail

may it be drift or
may it be lift

unkown hands are holding theirs
through storms and bearing
passing through
controversial shades of self-preservation
deploring the anxiety for the sun that sets
in others' hearts.

strength in what remains

2010-10-20T15:11:00.002+03:00

Though nothing can bring back the hour
Of splendor in the grass, of glory in the flower
We will grieve not, rather find
Strength in what remains behind.

(by William Inge)

Photo: Natalie Wood, in "Splendor in the Grass"

the backyard of your dreams

2010-10-19T22:58:00.001+03:00

I brag my arms that bend
no longer than a day
a lusty demonstration

no cheats, no game
defective rains and gray

still, you lie there resting
lent lillies bloom again
eyes shut, soul pending
twelve linden trees and clay

lace in autumn

2010-10-18T22:19:00.000+03:00

girls made of moonbeams glide along
between branches of an old oak
refashion retro emotions
and i'm amazed
and a bit dazed
by leafs made of lace.

hands white, eyes grey.
yet they never stay
'cause all the mirrors have veins.

although there's an ardent fall.
no ideal combustion drowns the oak -oh perfect shaped oak!
neither the windy voice
neither the lonely choice
of the girl dressed in lace

tram

2010-10-17T23:20:00.001+03:00

clay anchors and needlful seas
bodies wear swimsuits made of glass /or crystal for the fortunate
eyes glittering through deep water and fish and scales and despicable green algae
how is it?
to swim with such a great aisle on your back
an aisle made of golden silk

photo: d. lachapelle

25 minutes

2010-10-15T11:52:00.004+03:00

millions of cranes are leavingthe summer’s womb

while I draw its breakage inthe air with one hand

wishing

for the flock to see me

and, once again, indulge me

I crave quarter

I forget to forgive and I look away

2010-10-11T15:40:00.005+03:00

Dintr-un impuls bizar, ajungsă stric mecanismele unor lucruri şi promenadele unor oameni. Or fi simple instinctemachiavelice sau curiozităţi născute din sadism şi a căror scuză are drepttemei ceva citit într-o carte a lui B., însă n-am dreptate îmi spune audienţa. Şicu cât îmi dau seama mai mult de gravitatea greselii- lor, visez să mă transform într-un desen facut cupixul; două acolade care să-mi limiteze acţiunile. Ştim cu toţii ca între { } nimicnu se repetă.

jucăriile stricate aşteaptă finalul lui decembre

2010-10-06T15:17:00.001+03:00

vidul dintre anotimpuri

2010-10-04T17:53:00.001+03:00

înveţi din poveştile altora atât cât să te fereşti de câteva repercusiuni imediate gestului tău deja cunoscut. nici mai mult, nici mai puţin. după care uiţi. te împrieteneşti cu haosul, cu destinul - al tău, al altora. restart şi tabula rasa. blajinele sfaturi ale prietenilor, discuţiile de pahar absolut tămăduitoare, telefoanele date-n miez de noapte se răresc. se schimbă rochii şi pantofi. se schimbă muzicile din mp3player, adresele de mail, mâinile pe care le strângi, culoarea cerului şi itinerariul acasă-birou-doruri multe şi flămânde. mai ştii să nu împarţi cărţile în sensul acelor de ceasornic, să nu ţipi când te înfurii şi nu mai uiţi să pui reminder pentru diverse, de la trezit, la luat flori pentru prieteni. aşadar, unele lecţii le ştii bine. însă, n-ai învăţat de la alţii că bucuriile mici vin la pachet cu mărunţişurile uitate în buzunarul trenchului şi nimeni -absolut nimeni - nu ţi-a spus o poveste din care să înveţi că tăcerile unora se vindecă luând o aspirina efervescentă.

Monday morning elegy

2010-09-27T22:00:00.001+03:00

povestile toamnei se spun, mai ales, dimineata.

Tiananmen Square

2010-09-24T22:46:00.003+03:00

sometimes, you just wish to be different and you ask for glue.

Unterricht

2010-09-24T20:56:00.001+03:00

si viata si moartea atarna de-un capat de ata al unui pulover desirat ce-mbraca, candva, doua trupuri.

umbrele au gust amar

2010-09-23T14:38:00.002+03:00

ipoteze, cuvinte auzite pe la colţuri, gesturi lipsite de curajul simţămintelor. toate stau aşezate între acolade, pânza unei corabii în derivă în care la cârmă stau Trecutul şi Viitorul-foarte-apropiat.

şi cu absurdul jucându-mă între degete, simt maree în vene. aştept întoarcerea lor, căci în mine e risipă şi lipsă de temei.

no alarms and no responses

2010-09-20T17:34:00.001+03:00

autumn becomes gray and silent and
old men are hiking to the poles of their lives,
forgetting about eden, crying children and falling leaves.
I call them by a name never written in the stars nor on fading grounds knowing how
simple matters could make us feel again
since time had spoken, its solitude altered to wretched graves
and we break season's patterns again and again.

summer dresses pass

2010-09-16T00:16:00.003+03:00

mai sunt zile în care îmi spun într-una că o inimă am şi pe ea îmi sunt scrijelite chipurile unor oameni. nu mulţi. sunt oameni pe care îi iubesc atât de mult, încât mă lupt cu egoismul meu nătâng şi când mă trezesc şi când adorm. şi încă de câteva ori peste zi. şi mai mereu mă lupt cu toţi demonii din rărunchi ca să nu apăs pe touchscreen call. STIU că nu merită să le stric rânduiala cotidiană cu răspunsurile mele anoste la "ce mai faci?" şi "cum mai eşti?".

mai sunt zile în care îmi repet că am un suflet şi că inimile arată mai bine decupate din carton, lipite pe perete.

azi, însă, a fost puţină vară, ca mai demult. şi mi s-a făcut dor. dar curaj tot n-am avut să decupez inimi.

scrabble

2010-09-15T01:08:00.003+03:00

citeai romane, poezii, reviste, ziare, fluturaşi, pliante, panouri publicitare, sms-uri, bilete de tramvai, regulamente, facturi, instrucţiuni, subtitrări, prescripţii, reţete; citeai şi intre liniile palmei stâangi ale unei mâini întâmplătoare şi-n priviri aşezate pe noptieră, pe trotuare sau în faţa ta, într-un bar cu mult fum; şi cu toate lecturile astea, niciodată, dar niciodată, n-ai reuşit să pui în cuvinte ceea ce-ţi trecea prin cap când el te citea ca pe o carte deschisă, o dată la câteva zile. de la mii de kilometri depărtare. de parcă inima îţi era transformată într-un nor stratocumulus.

alte paradoxuri

2010-09-14T11:32:00.001+03:00

deşi mi s-a spus că va fi soare azi şi numărul gradelor va fi similar cu cel al unei zile de vară, iar eu am crezut asta, acum că stă să plouă, dezamăgirea mi-e cât o furnică. iar youtube-ul pare să ştie asta, aşa că mi-a propus să ascult piesa de mai jos.

căderii

2010-09-07T23:49:00.002+03:00

noptile urlă în contratimp cu muzicile mele (des)compuse în clipele de linişte austeră. da. liniste vitală. caut pauza de tot imaginându-mi sunete ca cele făcute de pietrele aruncate în ape curgătoare. de-ar fi pauza aia dintre vene, dar niciun vers nu-şi mai gaseste rima. nici pe cea albă, deşi noapte e de multe ceasuri. cum fac unii să nu gândească în dativ atunci când fac bilanţuri din astea de început şi sfârşit? de ce e mereu cui în loc de cine?

puţinul care rămâne

2010-09-07T17:22:00.002+03:00

mă întrebam cât de multe pot încăpea pe suprafaţa aia de lemn lustruit superficial, între cana de espresso şi pachetul de ţigări din care mă tot serveam nonşalant, ca o nefumătoare veritabilă ce se vrea boemă lăsând rouge pe filtre. o scrumieră? trei plicuri de zahăr brun neîncepute? o brichetă absolut nefuncţională? cartonul cu chibritele aduse de fata cu cercei lungi şi picioare pe măsură căreia i-am zâmbit dintr-o curtoazie uşor bolanvă? cheile aruncate cu zgomot atât de puternic încât am simţit, din fiecare colţ al camerei, priviri ascuţite? mă tot întrebam câtă distanţă poate cuprinde spaţiul dintre mâna mea şi a ta, uitând că tu n-ai prostul obicei să stai cu ele pe masă aşa cum fac eu.

cand nu stii ce vrei

2010-09-05T22:23:00.003+03:00

tot ce mi-e sumbru: clipele in care ma pierd de mine si dau drumul sforilor de care atarn, cand ma simt asfixiata de dimineti si de solitudinea mersului pe jos, de cuvinte ce zgarie, totul pare sa aiba o explicatie incarcata de vanitate si autosuficienta.

deloc plauzibil, insa. sunt cuvinte rupte dintr-o beletristica efemera, cu tente hilare. si cum ar putea fi altfel? caci se rezuma la doua perechi de puncte, ca doua muscaturi flamande pe-un trup alb, de unde s-ar trage tot raul, zica-se.

si e simplu de tot. povestea - asta ce-o stiu eu, dar si toate celelalte - spune ca viata ne pune piedici. noi ne ridicam si continuam drumul printre obstacole pana la un punct in care ne intrebam de ce. si e un de ce cu multe valente. de ce trairile ne sunt ca o linie sinusoidala? de ce ne ridicam cand stim ca, la un moment dat, din nou, genunchii nostri vor lovi pietre? de ce acceptam mersul lucrurilor in acest fel fara a incerca macar o data sa ne pastram echilibrul si sa atenuam lovitura sortii? mai putine rani, mai putina durere. etc., etc., etc..

acum multi ani, am facut o greseala care m-a costat enorm si mi-e teama ca acum voi alege un compromis ce ma va readuce in acelasi stadiu al neincrederii in propria persoana ca atunci. ma simt ca si cum as sari in cateva clipe dintr-un punct in altul, cele doua puncte asezate pe linia trasa de zei. ai cui? ramane sa descopar. si mai raman alte doua puncte, ca o muscatura pe acelasi trup de lapte.

ps: imi zice si mie cineva cum se scrie cu diacritice in linux?

Full of wings

2010-09-05T13:08:00.001+03:00

intr-un moment asemanator cu acesta, m-am identificat mult cu esther din "clopotul de sticla". se intampla, insa, acum multi ani, cand lucrurile aveau un curs al lor, facand sa le fie imposibil gandurilor mele sa se impiedice de introspectii care sa ma faca sa vreau sa opresc timpul, sa inteleg mai mult din ce sunt si cum vreau sa fiu versus cum ar trebui sa fiu. plath era o obsesie frumoasa pentru 17 ani, doar ca lumea din jur prefera pragmatismul. (si, totusi, mi-a adus un 10 la atestatul de engleza, deci n-ar trebui sa dau dreptate absoluta normelor sociale, nu?)

acum, dupa sase ani si multe alte lecturi, lumea ar trebui sa aiba alt fond si alta forma decat cele inspirate de randurile plathiene. insa, in continuare, in mintea mea, jocurile de cuvinte sunt legate de "the bell jar": "To the person in the bell jar, blank and stopped as a dead baby, the world itself is a bad dream." cred ca doar o fiinta neasemuit de puternica ar fi putut aseza in cuvinte o descriere a lumii care sa devina un gand intim al multora. (cati ar avea curajul sa spuna out loud ca asta simt ei raportat la tot ce ii inconjoara?)

astea fiind spuse, imi doresc mult inca o intalnire cu scriitoarea mea preferata, draga octavian. de asta, mi-ar face o mare bucurie sa primesc "winter trees".

rose metallic pe cuvinte

2010-09-01T16:13:00.005+03:00

septembrie e ca o zi de luni când nu

porţi tocuri

vorbeşti mult

crezi

vezi

iubeşti

apeşi play

citeşti ziare online

râzi la glume citite pe net

cauţi nimic şi pe nimeni

găseşti monezi în buzunare şi vreun sens la tot

te-nalţi

asculţi

întrebi

numeri autobuze, oameni care se sărută, raţe sălbatice şi zile de când şi până când

seduci

îţi mai aminteşti lucruri mici, nume de oameni şi unde ai lăsat cheile

bei bere

simţi

speri

contabilizezi

aspiri la nimic mai mult

uiţi

rămâi.

şi-apoi taci şi te dai cu ruj.

yesterday.tomorrow.today

2010-08-31T15:43:00.001+03:00

Write down all the things that you'd like to say,
Write down all the things that you'd like to change,
Write down all the places you'd like to stay,
Write down anything that you want

Is yesterday, tomorrow, today?
Is nothing gonna change the way?

..and come back again!

ce-mi place când simt toamna (to do and did list)

2010-08-31T13:35:00.001+03:00

bonhumor seara, pe terasa
cuba libre home made băut pe fotoliu, între reviste, haine şi ce alte nimicuri arunc într-acolo
să pot scrie din nou mesaje, deşi am retrogradat de la smartphone la phone
muzica, din nou. însă, din nefericire, în căşti proaste rău de tot
să gătesc după noi criterii
ce-am ascultat azi la guerilla. sa trăiţi, domnule Dinu!
imensitatea de geantă de la reserved
pisica de la blocul vecin care doarme întotdeauna
bourjois. totul!
revistele si chick lit de la mama lui, netradus. Andreea, multumesc.
că am găsit iar dr. pepper. Andreea, de fapt, a găsit. deci, mai exact e că beau din nou dr. pepper datorită Andreei
ciocolata rusească. dar şi alte nimicuri cu iz rusesc
bileţele, scrisori, mail-uri mai multe ca niciodată
că am trecut peste teama de a schimba câteva vorbe cu oameni dragi cândva
strugurii!!!!
că niciodată nu ştiu ce vreau să fac când vine toamna. aşa că las lucrurile să vină de la sine
că râd mai mult la birou
poveştile despre necunoscuţi, blogurile
nomad rhymes şi cafeaua când dimineţile sunt cenuşii. şi cea mai frumoasă zi
să-mi amintesc lucruri frumoase despre trecut şi să-mi fie dor de oameni cu care nu mai am nimic în comun şi cu care nu voi mai vorbi niciodată
să fac o listă lungă de filme la care să încep să mă uit în pat, când vremea se va înrautăţi
planurile

strugurii se sparg între buze

2010-08-30T16:16:00.002+03:00

poveştile spuse toamna nu încep cu a fost odată, ca niciodată..

sunt remake-uri făcute cu buget redus

actori fumează stând turceşte şi-şi spun bancuri dintr-un almanah prăfuit

berea e la temperatura camerei în care regizorul strigă plângi între duble

e-n loc de pâinea pe care azi nu o mănâncă nimeni căci

frunţile lor frumoase de statui proptite-n parcuri n-au sudoarea celui flămând

ei se viseazâ clovni la un circ de stat ca să adoarmă sub stele

mai ales, vara

summer's time to grieve

2010-08-27T15:38:00.001+03:00

the way f. scott fitzgerald felt it.

cartea saptamanii: cei frumosi si blestemati.

promises

2010-08-26T16:00:00.001+03:00

drag me along. put me under the pavements.

.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
i'll dig to the other side of the road and wait there.