mă gândeam că am avea nevoie de un set de reguli care să ne fie citite de un prieten neutru, dar noi nu am avut niciodată în comun oameni, ci mai degrabă absenţa lor. stăm, din când în când, printre stârvuri şi-aşteptăm revelaţia trecutului ce ne leagă la mâini, la ochi, de picioare. dar lucrurile nu-s ceea ce par a fi, nu? iar inimiile frânte au destinaţii bizare pe care tu nu le vei şti niciodată pentru că nu-ţi place Kumm. aşa că, în spatele liniilor trase, mă simt ca într-un penitenciar. îmi ispăşesc pedeapsa cu vinovăţia înecată-n cearcăne şi unghii roase-n neştire. îmi sprijin tâmplele de barele reci, numărând pe degete greşelile ce-au devenit poveşti şi viceversa. şi la fiecare număr prim, îmi amintesc că nu-l ştii nici pe Noel.
0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu